Băiețelul în vârstă de doi ani și trei luni care a fost izbit în plin de o mașină pe trecerea de pietoni a murit la spital.
Băiețelul în vârstă de doi ani și trei luni, care a fost izbit în plin de o mașină pe trecerea de pietoni, a murit la spital.
Accidentul a avut loc pe strada Grigore Alexandru Ghica, din cartierul Ițcani, duminică seară. Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul, ajuns la trecerea de pietoni semaforizată de după intersecția cu strada Zefirului, un bărbat de 52 de ani din comuna Brodina, a surprins și accidentat grav un minor de 2 ani și 3 luni, din localitate, care, s-a smuls din mâinile părinților și s-a angajat în traversarea străzii, pe marcajul pietonal, pe culoarea roșie a semaforului destinat pietonilor.
Băiețelul a fost lovit în plin de autoturism și aruncat la câțiva metri distanță de trecerea de pietoni. Acesta a fost grav rănit și a fost transportat la Spitalul Județean Suceava. Din nefericire, luni noapte, din cauza leziunilor suferite copilul s-a stins din viață.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal.
Citește și:
https://realitateadesuceava.net/un-copil-de-doi-ani-a-ajuns-in-stare-grava-la-spital-dupa-ce-a-sarit-in-fata-unei-masini-video/