Polițiștii și specialiștii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava au desfășurat, în perioada 28 – 29 iulie,  ample acțiuni de control în piețe și târguri, pentru prevenirea actelor ilicite de comerț și prevenirea pestei porcine. De asemenea, polițiștii au urmărit și legalitatea actelor de comerț, menținerea ordinii și liniștii publice și respectarea legislației rutiere inclusiv în ceea ce privește transportul de marfă în zona târgurilor și piețelor.

Astfel, zilnic în această perioadă, între orele 05.00 – 09.00, polițiștii din cadrul IPJ Suceava și subunităților, cu sprijin din cadrul DSVSA Suceava au organizat şi executat acţiuni pe raza judeţului Suceava, fiind verificate 24 de unități economice care își desfășoară activitatea în cadrul târgurilor sau în zona acestora. Au fost aplicate de către polițiști 15 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4.030  lei, din care: trei sancţiuni contravenţionale la Hg. 984/2005; patru sancţiuni contravenționale la Lg 12/1990 rep., două sancţiuni contravenționale la Lg. 145/2014; șase sancţiuni contravenționale la OUG 195/2002 rep. Totodată, polițiștii împreună cu specialiștii DSVSA Suceava au acționat în data de 28 iulie în târgul organizat în orașul Vicovu de Sus, fiind efectuate controale în trafic și aplicate două amenzi a cate 720 lei fiecare pentru transport animale fără documente de proveniența și/sau neidentificate. Au fost efectuate și controale în incinta pieței fiind confiscate 41,8 kg produse alimentare(preparate carne/conserve/lactate) și fiind aplicate patru sancțiuni contravenționale în valoare de 2800 lei.Ulterior, în data de 29 iulie 2018, polițiștii și specialiștii DSVSA Suceeva s-au deplasat în târgul din localitatea Verești, fiind aplicate trei amenzi a câte 600 lei fiecare pentru transport animale fără documente de provenienta și/sau neidentificat.”Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare având în vedere pericolul crescut reprezentat de această gravă boală pentru regnul animal. Polițiștii și specialiștii DSVSA Suceava solicită cetățenilor să anunțe de îndată la medicul veterinar eventualele cazuri de îmbolnăvire la porci sau moartea acestora, în vederea examinării și recoltării probelor de laborator. De asemenea, informăm cetățenii că este interzisă comercializarea animalelor, inclusiv a porcilor în târgurile de animale.Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând riscul de ămbolnăvire pentru oameni, acest virus având însă un impact social puternic din punct de vedere economic”, a precizat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.

Articolul precedentMotociclistul accidentat grav într-o intersecție din municipiul Suceava era intoxicat cu cocaină VIDEO
Articolul următorO societate de prelucrare a lemnului a fost inundată, după ce un dig a fost rupt de ape, la Bogdănești