Turneul Internațional de Fotbal pentru Juniori sub 16 ani, denumit sugestiv „Patru regiuni pentru Europa”, aflat la a XVIII-a ediție, conform principiului rotației, este organizat în acest an de Consiliul Județean Suceava, în perioada 4-9 august.

La evenimentul sportiv urmează să participe alături de tineri din județul Suceava, tineri din Mayenne – Franţa, Schwaben – Germania şi Cernăuţi – Ucraina. Sportivii care ne vor reprezenta în cadrul turneului provin din toate zonele județului Suceava.

„Începând cu anul 2010, evenimentului sportiv i s-a adăugat și o componentă culturală. Pentru ediția din acest an, în calitate de organizatori, am propus constituirea unei orchestre camerale  –  Patru regiuni pentru Europa, cu participarea a 20 de tineri din cele patru țări, care va susține un recital joi, 8 august, în seara festivă a turneului, interpretând piese reprezentative pentru cele patru regiuni”, a precizat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Pe lângă delegațiile sportive și culturale, județul Suceava va fi gazdă în aceeași perioadă și pentru delegațiile consilierilor regionali și departamentali din regiunile Schwaben, Cernăuți și din Departamentul Mayenne, cea mai mare parte dintre aceștia urmând să viziteze Bucovina și județul Suceava pentru prima dată.

„Această perioadă va reprezenta o bună oportunitate pentru a discuta cu cei trei parteneri externi propuneri pentru proiecte viitoare, de interes comun”, a completat Flutur.

Activitățile vor fi organizate pe cele trei categorii de delegații: delegațiile sportive, alcătuite din tineri sub 16 ani și antrenori din cele patru regiuni, delegațiile culturale, alcătuite din tineri muzicieni sub 16 ani și însoțitori din cele patru regiuni și delegațiile administrative, alcătuite din consilieri regionali, departamentali și județeni.

Articolul precedentUn polițist pensionar a fost recompensat după ce a ajutat la prinderea individ care fugea de polițiști
Articolul următorAbuz în serviciu și purtare abuzivă, acuzațiile procurorilor în cazul bărbatului care a murit în timp ce era imobilizat de jandarmi