Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis, vineri după-amiază, o avertizare nowcasting cod portocaliu pentru mai multe localități din județul Suceava.
Avertizarea este valabilă de la ora 14.30 până la ora 15.30 și sunt vizate: Suceava, Fălticeni, Salcea, Cornu Luncii, Udești, Mălini, Șcheia, Bosanci, Baia, Păltinoasa, Râșca, Ipotești, Rădășeni, Moara, Horodniceni, Vulturești, Bogdănești, Stroiești, Valea Moldovei, Pârteștii de Jos, Drăgoiești, Berchisesti, Bunești, Ilișești, Fântâna Mare, Capu Câmpului, Ciprian Porumbescu.
Potrivit meteorologilor se vor semnala grindină de dimensiuni mici și medii, vijelie puternică, frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula 30…35 l/mp.
Județul Suceava se află sub incidența unui cod galben de ploi până la ora 22.00. Potrivit ANM, în Maramureș, vestul și nord-vestul Transilvaniei, Moldova, Dobrogea, nordul și estul Munteniei, nordul Olteniei, precum și în toate zonele de munte vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină.
Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse 45…50 l/mp.