sursă foto facebook

Medicul Claudiu Cobuz, soțul deputatei PSD Maricela Cobuz, este începând de luni șeful Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, până la organizarea unui concurs.

Claudiu Cobuz este medic primar în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice.

„Prin Ordinul Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a încetat contractul de management încheiat între CNAS și Victor Cristi Bleorțu, pentru exercitarea mandatului de Președinte Director General al CAS Suceava.

Începând cu data de 18 martie, în conformitate cu Ordinul Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, dr. Claudiu Cobuz a fost mandatat să exercite cu delegare mandatul de Președinte Director General al CAS Suceava, manager al sistemului la nivel local”, a precizat Anca Sălăgean, purtătorul de cuvânt al CAS Suceava.

Articolul precedentPolițiștii au aplicat sancțiuni în valoare de 30.000 lei în piața din Verești
Articolul următorȘtefan Mandachi: “Mi-am asumat un risc enorm pentru că mi-era greață de câtă frică vedeam peste tot”