Un conducător auto beat și fără permis s-a răsturnat cu mașina într-un șanț, în timp ce polițiștii erau pe urmele sale.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce acționa pe DJ 208 din comuna Preutești, o patrulă din cadrul Secției 12 Poliţie Rurală Preuteşti a observat un autovehicul care avea un mers sinuos, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia, însă, după aproximativ 500 de metri, vehiculul s-a răsturnat în afara părţii carosabile, fără să rezulte victime.

Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un bărbat de 31 de ani din municipiul Fălticeni.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că, acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Articolul precedentAmendă de 6.000 de lei pentru un șofer care a ascuns țigări de contrabandă într-un microbuz FOTO
Articolul următorAccident rutier cu cinci victime, dintre care una încarcerată, la ieșirea din municipiul Rădăuți FOTO