Bătrână de 82 de ani, căutată de zeci de persoane după ce a dispărut de pe imașul din fața locuinței. După aproximativ opt ore de căutări, femeia a fost găsită în gradina unei locuințe.

Polițiștii din Moara au fost sesizați, vineri, in jurul orei 22.30, de către  un bărbat, cu privire la faptul că o rudă a acestuia, respectiv o bătrână de 82 de ani, bolnavă de Alzheimer, a plecat de la domiciliu şi nu a mai revenit. Oamenii legii au stabilit că  bătrâna locuiește împreună cu fiul său și familia acestuia, în comuna Ciprian Porumbescu. Aceasta este diagnosticată cu multiple afecțiuni medicale. Vineri, ora 16.30, aceasta a ieșit din curte pentru a se plimba pe imașul din fața locuinței, cum obișnuiește. În jurul orei 17.00, fiul ei a observat că mama sa nu se află pe imaș, motiv pentru care a mers să o caute, totodată a alertat rudele, cărora le-a solicitat sprijinul. Aceștia au căutat-o până în jurul orelor 21.30, când au sesizat poliția. Polițiștii au efectuat căutări în zonă și au solicitat sprijinul echipajelor din cadrul Poliției Municipiului Suceava, a echipajelor de jandarmi din cadrul IJJ Suceava și lucrătorilor ISU Suceava, deoarece în zonă se află un pârâu cu o vegetație bogată, iar terenul este accidentat. De asemenea, la cautări au fost mobilizați și 15 voluntari.  După aproximativ opt ore de căutări fără întrerupere desfășurate de peste 50 de polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari sâmbătă dimineață, bătrâna dispărută a fost găsită în grădina unei locuințe din comuna Ciprian Porumbescu, locuință situată la o distanță de aproximativ un kilometru de cea a persoanei dispărute. Femeia nu prezenta leziuni fizice, nu a fost victima vreunei infracțiuni, însă s-a solicitat intervenția unui echipaj medical pentru a o transporta la UPU Suceava în vederea  internării la Secția Psihiatrie Burdujeni. Bătrâna a fost preluată de un echipaj medical din cadrul UPU Suceava şi transportată la UPU Suceava pentru investigaţii amănunţite. Potrivit lui Ionut Epureanu, purtător de cuvânt IPJ, s-a luat legătura cu personalul medical, urmând ca după efectuarea tuturor consultaţiilor necesare să se ia în calcul şi solicitarea Poliţiei ca aceasta să fie internată la Secţia de Psihiatrie Burdujeni.

Articolul precedentCum era să rămână un bărbat din Salcea fără 13.000 de euro, după ce a returnat un obiect de mobilier cumpărat recent
Articolul următorSiretul Dolhasca – Foresta Suceava: 1-4