Avocatul Poporului s-a sezizat din oficiu după ce gunoiul din satul Cununa, comuna Izvoarele Sucevei, nu a mai fost ridicat din august 2018.
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la situaţia din comuna suceveană Izvoarele Sucevei, de unde gunoiul nu ar mai fi fost ridicat din luna august a anului trecut, se arată într-un comunicat remis miercuri de Biroul de presă al instituţiei.
Potrivit sursei citate, din comună nu s-ar fi ridicat gunoiul din august a 2018, sesizarea din oficiu vizând posibila încălcare a articolelor 35 şi 52 din Constituţia României, privind dreptul la mediu sănătos şi dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.
În comunicat se arată că, potrivit informaţiilor apărute în presă, în comuna Izvoarele Sucevei gunoiul nu a mai fost ridicat de firma de salubrizare din august 2018, deşi locuitorii plătesc o taxă anuală de salubrizare de 60 de lei.
„Este un caz revoltător pentru oamenii din Cununa, care spun că au ajuns bătaia de joc a celor din conducerea Primăriei Izvoarele Sucevei. Sătenii cer să nu mai fie păcăliţi în faţă şi cer să li se returneze banii pe care i-au achitat pentru ridicarea gunoiului (…) Contactat telefonic, Mihail Mechno, primarul din Izvoarele Sucevei, a declarat nonşalant că este la curent cu aceste probleme şi că gunoiul va fi ridicat cum se desprimăvărează (…) Întrebat când a fost ridicat gunoiul ultima oară de la Cununa, primarul din Izvoarele Sucevei a mărturisit că nu cunoaşte acest amănunt şi asta pentru că de serviciul de salubrizare se ocupă viceprimarul”, se arată în comunicatul Avocatului Poporului, citând un articol apărut în presa locală.