Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Arbore, și un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Vicovu de Sus, au ajuns în aceeași zi la Penitenciarul Botoșani, în urma unor condamnări definitive în dosare legate de consumul de alcool la volan. La ambii este vorba de fapte comise în perioada de încercare, adică după ce primiseră deja o condamnare ușoară, cu suspendare.

Miercuri, 23 iunie, polițiștii de la Vicovu de Sus au primit spre punere în executare un mandat emis de instanțele de judecată, prin care Adrian Ionuț Negru, în vârstă de 24 de ani, din Vicovu de Sus, are de executat 3 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului. Pentru acest tânăr pedeapsa a fost probabil un șoc, având în vedere că Judecătoria Rădăuți, prima instanță care l-a judecat, îi aplicase o amendă penală de 8.000 de lei. Tânărul avea însă o condamnare la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare, care a fost transformată în una cu executare. Tânărul a fost ridicat de la domiciliu și dus, sub escortă, la Penitenciarul Botoșani.

Al doilea condamnat este Gheorghe Sturzu, în vârstă de 51 de ani, din comuna Arbore, care a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 3 luni de închisoare pentru aceeași infracțiune, articolul 336, aliniat 1, Codul Penal – conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Și la aceste este vorba de perseverență infracțională, pedeapsa fiind inițial cu suspendare.

Polițiștii au constituit o escortă și l-au condus pentru executarea pedepsei în Penitenciarul Botoșani.

 

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentCurți inundate la Poiana Negrii
Articolul următorO nouă avertizare meteo de ploi, vijelii şi grindină pentru aproape toată ţara. Cod portocaliu valabil până diseară