Aproximativ 400 de elevi, părinți și profesori de la Școala Gimnazială Nr.4 Suceava au participat joi dimineață la „Marşul pentru Sănătate”.

 

 

 

 

Pentru al doilea an, unitatea școlară a organizat această acțiune pentru a trage un semnal de alarmă asupra pericolelor obezității, îndemnând în același timp la adoptarea unui stil de viață sănătos.

Școala Gimnazială Nr.4 Suceava derulează, prin Programul Erasmus+, finanţat de Comisia Europeană, în perioada septembrie 2017 – septembrie 2019, Proiectul „Healthy Foods, Happy Moods”.

 

 

 

 

România, prin Şcoala Gimnazială Nr. 4 Suceava, este partener în acest proiect, alături de Italia, Croaţia, Polonia, ţara coordonatoare fiind Turcia.

Coordonatorul proiectului, la nivelul şcolii, este Mirela-Florentina Mazilu(profesor pentru învăţământ primar). Totodată, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava este partener în cadrul proiectului.

Acţiunea a început la ora 10.00 la Şcoala Gimnazială Nr. 4 Suceava și elevii s-au deplasat de la unitatea școlară până în centrul orașului. Pe traseu s-au făcut trei opriri: la Direcția de Sănătate Publică Suceava(unde elevii au primit flyere și pliante cu mesaje privind importanța mișcării și a alimentației sănătoase și echilibrate), la Primăria Municipiului Suceava (unde elevii au strigat mesaje ce îndeamnă la un stil de viață sănătos) și pe esplanada Casei de Cultură.

Elevii au purtat tricouri și șepci albe cu logo-ul proiectului și au ținut în mâini pancarte și bannere cu mesaje privind alimentația sănătoasă.

Articolul precedentConcurs de creativitate tehnică „Fun MechaConcurs de creativitate tehnică „Fun Mechanics” la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Managementnics” la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management
Articolul următorUn bărbat a sesizat poliția că în timp ce dormea în căruță, într-un iarmaroc din Boroaia, i-a fost furat calul