sursă foto Suceava News Online

Administrația Națională „Apele Române” a venit, luni seară, cu clarificări privind demiterea directorului Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava și a transmis că Daniel Drăgoi nu a fost schimbat din funcție din motive religioase ci din cauza unor „deficiențe de management și pentru gestionarea defectuoasă a crizei provocate de noul coronavirus”.

În comunicatul transmis de Apele Române se precizează că „din imaginile surprinse de camerele de supraveghere, reiese fără echivoc, faptul că, așa-zisa rugăciune a durat exact cât s-au făcut fotografiile apărute în spațiul public”.

Lunea trecută, 06 aprilie, Daniel Drăgoi s-a așezat în genunchi în fața instituției și a spus că s-a rugat pentru ca județul Suceava să scape de coronavirus. Acesta a purtat echipament de protecție, vizieră, mască și mănuși. După câteva zile, începând cu data de 10 aprilie, șeful SGA Suceava a fost schimbat din funcție. Drăgoi a spus că această măsură a avut legătură cu faptul că s-a rugat în fața instituției.

„În primul rând, facem precizarea că Directorul SGA Suceava, Daniel Drăgoi, exercita cu caracter temporar această funcție de conducere. Încetarea interimatului s-a realizat în condițiile legii ca urmare a unor deficiențe de management, dar și a gestionării defectuoase a crizei provocate de răspândirea noului Coronavirus (Covid – 19).Așadar, decizia directorului Administrației Bazinale de Apă (ABA) Siret nu are nicidecum la bază considerente religioase. În fapt, au fost înregistrate, în mod special, în ultima perioadă, deficiențe în gestionarea relației cu subordonații. Totodată, au fost semnalate de către sindicat situații în care nu au fost luate toate măsurile pentru protejarea angajaților de o posibilă infectare cu Coronavirus(Covid-19). Se poate vorbi, de asemenea, de atitudinea conflictuală față de organele ierarhic superioare și chiar față de alte entități cu care instituția are relații de colaborare, respectiv Garda de Mediu, care a reclamat refuzul SGA Suceava de a participa la o intervenție în cazul unor prelevări de probe, pe raza localității Preutești, județul Suceava, unde se află o stație de epurare din anul 2012, care nu are autorizație de gospodărire a apelor.Mai ales în aceste condiții de criză, considerăm că nu pot fi acceptate abateri sau erori care pot supune riscului atât instituția, dar mai ales specialiștii din cadrul SGA Suceava.
Având în vedere aceste clarificări care au stat la baza luării acestei decizii, nu excludem varianta ca, intuind probabilitatea înlocuirii sale din funcție, domnul Daniel Drăgoi să fi făcut gestul de a îngenunchia în fața instituției, tocmai pentru a atrage atenția asupra sa și a da o conotație religioasă deciziei superiorilor săi, mai ales că, din imaginile surprinse de camerele de supraveghere, reiese fără echivoc, faptul că, așa-zisa rugăciune a durat exact cât s-au făcut fotografiile apărute în spațiul public. Prezența presei, în fața instituției, i-a oferit domnului Daniel Drăgoi oportunitatea de a da o altă semnificație deciziei de schimbare a sa din funcție, prin invocarea discriminării întemeiate pe motive religioase!”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Administrația Națională Apele Române.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentÎncă patru suceveni infectați cu noul coronavirus au murit
Articolul următorÎn municipiului Suceava se face dezinfectare cu un atomizor de mare capacitate VIDEO