Inspectoratul Teritorial de Muncă ( I.T.M.) Suceava a aplicat în luna ianuarie amenzi în valoare de peste 200.000 lei.

Astfel, în perioada mai sus menţionată, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Suceava au efectuat 282 controale, din care 215 în domeniul relaţiilor de muncă şi 67 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 159 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 222.000 lei.

În domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate 215 controale și s-au aplicat 68 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 210.500 lei.

Au fost depistate 14 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, din care: patru persoane ale căror contracte individuale de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activității, o persoană depistată la muncă în perioada în care are contractul individual de muncă suspendat, nouă persoane depistate la muncă fără contracte individuale de muncă.

Pentru muncă nedeclarată, au fost sancționați 13 angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de 160.000 lei.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 67 de controale și s-au aplicat 91 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 11.500 lei.

În luna ianuarie, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava au fost comunicate 24 evenimente.

Ca urmare a interogării registrului general de evidenţă a salariaţilor, s-a constatat faptul că, la data de 01 februarie, figurează ca fiind înregistrate 131.335 de contracte individuale de muncă active din care: 121.938 pe durată nedeterminată și 9.397 pe durată determinată.

Articolul precedentO femeie din Grămești a încercat să se sinucidă după o ceartă cu soțul
Articolul următorUn mort de coronavirus în Italia. 19 cazuri raportate într-o zi