Alți doi suceveni au fost amendați cu câte 10.000 de lei după ce nu au respectat măsura autoizolării la domiciliu. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava a informat că este vorba despre două persoane din Liteni. Până în momentul de față s-au aplicat șapte amenzi pentru nerespectarea măsurilor de autoizolare, în valoare totală de 70.000 de lei.

DSP Suceava  a informat că, miecuri dimineață, la nivelul județului Suceava 836 de persoane sunt monitorizate la domiciliu, fără simptomatologie speficică. Este vorba despre 549 de persoane care au călătorit în zonele de risc și 287 membri de familie (aparținători). 30 de persoane au ieșit din autoizolare (total persoane ieșite din autoizolare 568). 136 de persoane se află în carantină în spațiile special amenajate.

” În momentul de față în județul Suceava sunt cinci cazuri confirmate cu coronavirus și patru persoane internate în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava cu suspiciune de coronavirus. De la toți pacienții s-au prelevat probe și se așteptă rezultatele”, a declarat Silvia Boliacu, director executiv DSP Suceava.

Articolul precedentAl cincilea caz de coronavirus confirmat în județul Suceava
Articolul următorAlfred Simonis cere Guvernului să ia masuri de plafonare a prețurilor urgent