Un tânăr de 23 de ani, originar din Fălticeni și adoptat în Statele Unite ale Americii, își caută mama biologică.

Tânărul care trăiește în Florida a hotărât să-și caute mama prin intermediul paginii „The never forgotten romanian children – Copiii niciodată uitaţi ai României”, unde a postat un mesaj emoționant.

„M-am născut la data de 10 iunie 1996, în orașul FĂLTICENI, județul Suceava, România. Numele meu a fost CHIHAIA DRAGOȘ ALEXANDRU. Din documentele mele de adopție reiese că la foarte scurt timp după naștere am ajuns în grija statului român până când la vârsta de doi ani am fost adoptat în Florida, S.U.A.. Sunt în căutarea mamei mele biologice, CHIHAIA MIHAELA, acum în vârstă de 46 de ani. Pe atunci mama mea locuia la țară, într-o localitate din Suceava, cu părinții și frații ei doi mai mici. A terminat școala generală apoi a rămas acasă o perioadă de timp ajutând familia în jurul casei. După nașterea mea, întreagă familie s-ar fi mutat într-o altă parte a țării, o locație necunoscută, departe de orfelinatul în care am locuit. Urma mamei mele a fost pierdută încă de când mi-a dat naștere și s-a externat fără mine. Vă rog foarte mult pe toți cei care citiți aceste rânduri să nu o judecați pe mama mea!! Sigur a avut o situație foarte dificilă și probabil nu a avut sprijinul nimănui. Vreau așa de mult să o găsesc, să o cunosc, să-i aud vocea, să-i dau o mare îmbrățișare și să îi spun cât de mult m-am gândit la ea. Vă rog faceți asta pentru mine!! Ajutati-mă să-mi găsesc mama!!!O singură DISTRIBUIRE poate duce direct la ea. Mulțumesc din suflet tuturor!!!”, a transmis tânărul.

Articolul precedentParteneriat între Clinica AKH Viena și Spitalul Județean Suceava
Articolul următorIncendiu violent într-o gospodărie din localitatea Pârteștii de Sus VIDEO