Accidentrul feroviar în care un tânâr de 17 ani și-a pierdut viața și fratele său a fost grav rănit a fost surprins de camerele de supraveghere.

În imagini se poate observa cum autoutilitara se apropie de trecerea la nivel cu calea ferată, iar în momentul în care frânează, din cauza poleiului de pe carosabil, aceasta derapează și este lovită de locomotivă.

De altfel, administratorul drumului ar putea fi sancționat contravențional pentru că drumul nu era curățat.

Accidentul avut loc vineri dimineață pe raza localității Șcheia. În autoutilitară se aflau doi frați din comuna Moara.

Un tânăr de 22 de ani, în timp ce conducea autoutilitara, pe un drum comunal neclasificat din comuna Șcheia, la trecerea la nivel cu calea ferată curentă fără bariere, a intrat în coliziune cu trenul Iași-Timișoara. Partea carosabilă a drumului era acoperită cu gheață.

În urma impactului, un tânăr de 17 ani, pasager în autoutilitară, a fost proiectat prin parbriz. În urma accidentului acesta și-a pierdut viața. Conducătorul auto a fost grav rănit și a fost transportat la UPU Suceava.

Acesta și mecanicul de tren au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, ulterior, fiindu-le prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiști au întocmit în cauză dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Citește și

Primele concluzii în cazul accidentului mortal de la Șcheia VIDEO

Articolul precedentÎntârzieri la plata pensiilor în județul Suceava
Articolul următorA început distribuirea pachetelor cu ajutoare de la UE FOTO