Șoferul cu o alcoolemie de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat a intrat în coliziune două autoutilitare.

Imagine

Accidentul a avut loc, vineri, pe strada Calea Bucovinei din orașul Vicovu de Sus.

În timp ce conducea autoturismul, un bărbat de 41 de ani din comuna Izvoarele Sucevei, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de depășire a autoutilitarei cu remorcă condusă de un bărbat de 45 de ani din comuna Brodina, intrând în coliziune cu aceasta, după care, a tamponat și autoutilitara de colectare a resturilor menajere staționată pe partea stângă și condusă de un localnic de 33 de ani.

Imagine

Potrivit polițiștilor, în urma accidentului nu au rezultat victime, ci doar avarierea celor trei vehicule.

Conducătorul auto de 41 de ani a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.Ceilalți doi conducători auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Articolul precedentA murit Leo Iorga, fostul solist al trupei Compact
Articolul următorUn șofer era atât de beat, încât nu a putut fi testat cu etilotestul nici după zece încercări