Accident mortal pe raza orasului Dolhasca, provocat de un tânăr băut. Un bărbat de 32 de ani și-a pierdut viata. Sâmbătă, în jurul orei 00.30, în timp ce conducea autoturismul marca Seat Ibiza pe DC neclasificat din orașul Dolhasca, un localnic de 26 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, după care, a revenit pe partea carosabilă și s-a răsturnat. În urma accidentului, a rezultat rănirea gravă a unui bărbat de 32 de ani, din orașul Dolhasca, pasager în autoturism. La fața locului a ajuns un echipaj medical care l-a preluat pe rănit pentru a-l transporta la spital. Din nefericire, bărbatul a decedat în ambulanță în drum spre Spitalul Județean Suceava. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.