Urmărire în trafic  pe raza comunei Moldovița, după un tânăr beat și fără permis. Pentru a scăpa ce polițiști acesta și-a abandonat autoturismul și a luat-o la fugă pe un câmp. Totul s-a petrecut sâmbătă noapte după ce o patrulă din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism. Conducătorul auto nu s-a conformat și a continuat deplasarea pe o distanță de aproximativ un kilometru, fiind urmărit de polițiști. La un moment dat acesta a oprit, a coborât și a fugit pe un câmp, fiind urmărit și imobilizat de oamenii legii. Conducătorul auto a fost identificat  ca fiind un localnic de 23 de ani, ce nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.Totodată întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Interogând bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, autoturismul nu este înmatriculat, iar plăcuțele de înmatriculare aparțin unui alt autovehicul, radiat din circulație în cursul anului 2017. Tânărul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, „conducerea unui vehicul fără permis” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural.

Articolul precedentPagube de aproximativ 7.000 de lei în urma unui incendiu la Hârtop. Flăcările au pornit de la un scurtcircuit
Articolul următorAccident mortal la Dolhasca. Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla s-a izbit intr-un gard, apoi s-a răsturnat