O femeie a ajuns la spital din cauza unei șoferițe care a intrat într-o intersecție fără să acorde prioritate de trecere. 

Accidentul a avut loc pe raza localității Preutești, luni dimineață.

În timp ce conducea autoturismul, la intersecția cu DJ 208, o localnică de 40 ani nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de o femeie de 37 de ani din comuna Preutești, intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătoarei auto de 37 de ani, care a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambele conducătoare auto au fost testate de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvărșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentGospodărie cuprinsă de flăcări în Arbore FOTO
Articolul următorIncendiu la un autoturism în municipiul Rădăuți. Focul a fost pus intenționat