foto arhivă

Victima, o tânără de 17 ani din localitatea Preutești, a fost transportată la spital. Polițiștii fac cercetări pentru identificarea conducătorului auto.

Accidentul a avut loc pe DJ 208, din comuna Preutești, duminică după-amiază.

Polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce se deplasa pe bicicletă, fata a fost acroșată de un autoturism angajat în depășire și al cărui conducător auto nu a păstrat o distanță laterală regulamentară, după care a părăsit locul faptei.

Din impact, a rezultat rănirea minorei care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, aceasta neputând da detalii despre autoturismul care a accidentat-o.

Biciclista a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”.

Cercetările sunt continuate de oamenii legii pentru identificarea autoturismului implicat în accident.

Articolul precedentUrmărire în trafic după un tânăr care conducea fără permis
Articolul următorȘofer, prins conducând cu 204 km/h pe E85, pe raza județului Suceava FOTO