FOTO 26 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie, sărbătorite la Primăria Suceava

cupluri nunta de aur suceava

26 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost sărbătorite, sâmbătă dimineață, în sala de ședințe a Primăriei Suceava.

26 de cupluri din municipiul Suceava și-au sărbătorit „Nunta de aur” la Primărie. Festivitatea a avut loc sâmbătă dimineață, în sala de ședințe a instituției. Sărbătoriții au primit diplome, flori și câte 500 de lei din partea administrației locale.

„Este un minim respect din partea comunității pentru acești cetățeni care au contribuit la construirea si modernizarea orașului nostru”, a afirmat primarul Ion Lungu. Edilul a profitat de ocazie pentru a-i îndemna pe cei prezenți să participe la Referendumul pentru modificarea Constituției. Scrutinul are loc săptămâna viitoare, sâmbătă, 6 octombrie, și duminică, 7 octombrie.

Evenimentul precede Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, celebrată anual la 2 octombrie.

Tot sâmbătă, la un restaurant din oraș a avut loc un eveniment dedicate persoanelor vârstnice. Evenimentul a fost organizat de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor.

Articolul precedentFOTO.Un microbuz cu nouă persoane s-a răsturnat pe raza localității Argestru
Articolul următorDouă persoane au fost rănite după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat pe un câmp, la Ilișești FOTO