Potrivit medicilor, motociclistul accidentat grav într-o intersecție din municipiul Suceava ar fi fost drogat. Accidentul a avut loc pe strada Calea Unirii, din municipiul Suceava, vineri seara.

Un tânăr de 24 ani, localnic, fără permis de conducere, în timp ce conducea motocicleta, când a ajuns la intersecţia semaforizată cu aleea de acces în parcarea unui centru comercial, urmare a nerespectării culorii roşii a semaforului electric, a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu un taxi, condus de un bărbat de 36 ani, din comuna Ipotești, care a pătruns în intersecţie pe culoarea verde a semaforului electric destinat vehiculelor. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a motociclistului. La fața locului a ajuns un echipaj SMURD. Victima a fost transportată la Spitalul Județean Suceava.  Cadrele medicale spun că tânărul era intoxicat cu cocaină. Motociclistul a ajuns la Reanimare în șoc hemoragic și cu multiple fracturi.

Șoferul taxiului a fost testat la faţa locului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei.

Victimei i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit în cauza dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Articolul precedentRestricții de circulație pe un drum național din județul Suceava
Articolul următorControale în piețe și târguri, pentru prevenirea pestei porcine