Încep acest editorial, în zi de sfântă pomenire a Proorocului Ilie, prin a le ura sărbătoriților tot ce și doresc. Sănătate, pace și o țară demnă de ei, chiar dacă ăn ultimii 34 de ani, România a fost cucerită fără să se tragă măcar un glonț. S-au tras destule, în zadar, în piepturile a peste 1000 de eroi la revoluția furată. Iar tâlharii care și-au croit drumul spre putere pe trupurile vitejilor nu au făcut altceva decât să ne înrobească intereselor străine.
Avem o țară bogată, cu resurse extraordinare. Este normal ca șmecherii să pună ochii pe comorile noastre, trist este însă că reușesc să le ia fără prea mare efort. Pentru că avem un stat slab, cu mulți lideri care permit să fim cotropiți economic. Azi ne punem speranța în acest guvern de coaliție, care ar trebui să repare multe dintre greșelile trecutului.
Vedem că premierul Ciolacu a purtat negocieri cu reprezentanții Băncii Mondiale despre taxele care urmează să fie introduse. Un alt subiect de discuție este însă reforma salarizării. Și asta pentru că legea trebuie să fie gata până în septembrie. Un prim draft ar fi trebuit deja prezentat de ministrul Muncii, care și-a dat însă demisia cu o zi înainte de termen. Salariile ar putea fi tăiate, în condițiile în care inclusiv forul internațional avertizează că veniturile sunt mari în țara noastră.
Serios? Avem milioane de români care abia au ce pune pe masă, bunici care aleg între medicamente sau plata facturilor, sute de mii de prunci care adorm flămânzi, iar „experții” mondiali ne explică ce bine se trăiește la noi în țară. Mai bine s-ar umbla la veniturile politicienilor și ale șefilor care blochează instituțiile de stat. Este drept că printre măsuri se regăsesc și unele necesare precum taxa de 1% din cifra de afaceri a marilor companii, ba chiar și cea de 15% pentru companiile care duc profitul în străinătate.
Dar se discută și despre creșterea TVA pentru mâncarea din restaurante, mâncarea pentru animale, produsele bio, cărți sau muzee. De asemenea, eliminarea scutirilor fiscale pentru IT, agricultură și construcții vor lovi cumplit aceste sectoare grav afectate de pandemie, criza din energie și fenomenele meteo extreme.
Din păcate, nici cu războiul la ușă, decidenții de azi nu pricep ce trebuie să facă. M-am întrebat de atâtea ori de ce nu suntem centrul de comandă al aliaților, pe acest flanc. Dar răspunsul este atât de simplu, evident! NATO se împotmolește în corupția din România, țară în care infrastructura este în ruine. Podul de la Cincu este o rușine. Ca și multe altele din această țară, care cad la după prima vijelie cu vânturi mai puternice. Alianța pregătește o desfășurare masivă de forte în Europa, dar câte vor veni la noi? Trebuie să recunoaștem că oricât de bine pregătită și inimoasă ar fi armata noastră, tot nu vom putea răzbi, fără ajutor, în cazul unui conflict major.
Este drept că stăm ceva mai bine, din punct de vedere economic, decât vecinii maghiari care vin în România pentru cumpărături. Asta după ce, la ei acasă, mâncarea a devenit foarte scumpă și de greu de găsit. Ungaria, țară NATO- dar vasală intereselor Kremlinului, a devenit țara cu cea mai ridicată rată a inflației din toată Uniunea Europeană.
Data viitoare s-ar putea să vină cu avionul, că la noi e țara nimănui iar ungurii construiesc ce vor și cum vor. Un milionar maghiar și-a deschis un aeroport privat, în județul Harghita, pentru a asigura legătura între Transilvania și Budapesta. Este vorba despre unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri loiali partidului de guvernământ de la Budapesta și al premierului ungar, cu o avere estimată la peste 80 de milioane de euro.
De altfel, relațiile sale cu liderii de la vârful politicii nu sunt un secret, iar presa din țara vecină scrie că antreprenorul are legături strânse cu ginerele lui Orban. Cel care a postat pe pagina sa de facebook ca prima zi în țara noastră a fost CITEZ „de rău augur”. Sper ca prim-ministrul Ciolacu și președintele Iohannis să își impună politica externă de protejare a României în fața acestui agitator care face agenda Moscovei și care reprezintă un pericol uriaș în inima Europei, la granița noastră de vest. De altfel Orban va susține săptămâna viitoare, în fața a 1.000 de oameni, discursul anual de la Băile Tușnad. Retorica sa nu face altceva decât să tulbure apele într-o lume în care cei buni trebuie să rămână uniți în fața alianței dictatorilor.
Din păcate, nici cu răul din interiorul granițelor nu putem lupta. Asta pentru că cel mai mare pericol, fără a fi o adeptă a teoriilor conspirației, o reprezintă chiar tehnologia care avansează într-un ritm pe care nu îl mai putem controla de prea multă vreme. Rețelele de socializare, cele care ar trebui să ne apropie, sunt tocmai cele care ne îndepărtează unii de ceilalți. Prin social-media noile generații au răsturnat valorile reale și le-au înlocuit cu celebri anonimi, care fac bani mulți postând tot felul de mizerii lipsite de conținut moral, cultural și care îndeamnă la tot felul de comportamente deviante.
Nu sunt o contestatară a internetului, din contră, acesta a devenit o parte vitală din societatea modernă. Însă el trebuie folosit cu responsabilitate. Din spatele tastaturii, pândind din umbră, se află o mulțime de indivizi fără scrupule, care nu urmăresc altceva decât să își satisfacă nevoile bolnave. Iar copiii noștri, care s-au născut practic cu telefonul în mână, sunt cei mai expuși. Am mai discutat despre aceste aspecte, le-am prezentat în editoriale, dar și la emisiunea. Ca mamă de prunci, mă tem teribil de acest fenomen care distruge vieți. Eu nu am conturi pe rețelele sociale, nu am timp de postat chestii pe internet. Am însă o viață activă, pe care o împart între meseria de jurnalist și familie. Nu înfierez folosirea acestor aplicații, multe dintre ele utile, dar trebuie să luptăm împreună pentru a limita efectele negative ale utilizării lor asupra celor mici.
Datele oficiale arată clar riscul major la care ne supunem mințile tinere, care folosesc în exces telefonul, tableta ori laptopul. 15 din 100 de copii români spun că li s-a solicitat conținut sexual pe internet. Înfiorător! Practic, în fiecare clasă din această țară există cel puțin un elev în această situație. Între 66% și 84% dintre copii au postat conținut online în ultimul an, iar cei mai puțini au fost cei care au făcut acest lucru pe rețelele sociale, urmați de cei care au postat într-un joc online, în mesageria privată și în cadrul unui grup sau forum.
Totuși, s-a identificat că riscul cel mai mare de transmitere a informațiilor personale este prin mesageria privată, unde fetele au afirmat că au făcut acest lucru într-o măsură semnificativ mai ridicată decât băieții, arată datele celei mai recente cercetări realizate de Organizația Salvați Copiii România. Îngrijorător, 41% dintre cei care spun că li s-au solicitat imagini cu conținut cu caracter sexual pe internet afirmă că cel care a făcut acest lucru era un adult. Nu pot să nu fac o paralelă între această statistică și cea legată de analfabetism ul funcțional.
Cifrele sunt similare și sunt ferm convinsă că există o legătură de netăgăduit între cele două studii. TikTok este rețeaua socială care comportă cel mai mare risc în ceea ce privește intrarea în contact cu necunoscuți pe internet. Iar urmărirea conținutului online postat de alți utilizatori este principala activitate a copiilor. Trebuie remarcat că 1 din 2 copii menționează specific că urmăresc persoane publice favorite pe rețele de socializare, iar opiniile influencerilor în rândul copiilor devin unoeri direcții de viață. Este cumplit că oricine, fără pic de cultură, ori talent, dar și fără dragoste de Dumnezeu devine vedetă demnă de urmat pentru copiii noștri.
Aceștia sunt învățătorii pruncilor de pe planetă. Indivizi ca frații Tate, care învață că masculinitatea se măsoară în numărul de femei, mașini, ori bani făcuți ci orice preț sunt Mesia tinerei generații. Iar dacă mințile necoapte, în formare, învață de la ei, dar și de la alții, mi-e teamă că această societate nu are niciun viitor. Timpurile grele creează oameni puternici, iar oamenii puternici creează vremuri ușoare care, la rândul lor, nasc oameni slabi. Iar aceștia sunt cei care făuresc iar zile grele pentru societatea în care trăim.
Am să închei acest editorial cu mesajul rostit de PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române care ne învață cum trebuie să acționăm pentru protejarea copiilor de anturaje nocive și de influențele negative ale internetului, „Întrucât bazele educației se pun în familie, este esențial ca părinții, bunicii și rudele elevilor să conștientizeze rolul major pe care îl au în formarea personalității acestora și mai precis în formarea caracterelor, în promovarea valorilor perene sau permanente și în protejarea copiilor de anturajele nocive și de unele influențe negative ale internetului.
Dacă bazele educației se pun în familie, școala are rolul de a continua actul educativ, atât prin oferirea unui bagaj informațional riguros, cât mai ales prin formarea personalității depline a elevului, dornic să participe la viața comunității prin calități reale și spirit creator, deoarece informarea, fără o formare spirituală a omului, nu dezvoltă persoana ca ființă comunională și relațională. Așadar, educația integrală în adevăratul sens al cuvântului presupune și o formare în spiritul comuniunii, inclusiv conștientizarea apartenenței la o comunitate de oameni meniți să se dezvolte, să lucreze și să progreseze împreună în demnitate și creativitate”, spune Prea Fericirea Sa. Așadar, să ne creștem pruncii în valorile reale, cu credință tare în Dumnezeu, cu iubire de oameni, căci ei sunt cei pentru care trebuie să ne dăm mâna și să facem România suverană.
Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir.