Buna seara, dragi telespectatori Realitatea Plus și ascultători Realitatea FM! Buna seara, draga diaspora! Sunt atât de multe lucruri rele, ca vreau cumva sa scap de ele și nu pot. Oricât de mult as vrea sa nu le discutam, tot trebuie sa le analizăm, trebuie sa le auzim, sa le vedem, sa le conștientizam, asta doar ca sa nu le mai repetam!
Nu știu ce s-a defectat de am ajuns aici, în acest punct. Când ne-am defectat atât de mult încât am ajuns să avem lagăre ale torturii bătrânilor, nu doar la București, ci și la nivel național? Avem directori care din asta fac bani. Avem asistente, infirmiere inumane. Cine ii va pedepsi? Nu ne linisteste o demisie la Muncă. Toți cei care au făcut asta, de la patroni de azile, directori, echipa îngrijitoare trebuie să plătească. Complicii din Poliția Locală, DGASPC, DSP să plătească! Nu cu penalizări din salariu sa treacă timpul, sa se uite cazul și apoi sa își reia activitatea. Cum am ajuns sa ne trimitem femeile în putere de muncă să fie bandante, adică îngrijitoare pentru italieni și nu numai? Și bătrânii noștri ținuți ca animalele, mai rău ca animalele uneori, în condiții greu de descris. Ce s-a întâmplat de nu ne mai doare, de nu mai vrem să știm unde ne sunt bătrânii? Sper din toată inima ca premierul Ciolacu sa fie ferm și dur in pedepsirea nenorociților, pentru ca nimeni în România sa nu își mai permită sa gândească să facă bani din suferința și umilința noastră. Și după ce terminam cu centrele de bătrâni, cred că e cazul sa le verificăm și pe cele de copii. Viața este o adevarata minune. Luați-i acasă, dacă vedeți ca starea de sănătate a celor dragi se degradează. Nu așteptați apelul final: veniti sa îl luați de la morga! Asta este noua umanitate? Unde sunt familiile mari care împărțeau cu bucurie la aceeași masa mâncarea? Care împărțeau și grijile și bucuriile? E dureros sa ai bunici și sa ii abandonezi. Și cei care nu au sa plângă visând la cum ar fi cu bunici. Și eu îmi doresc, de as putea i-as adopta eu pe toți! Și le-as umple curtea de nepoți, as lua și toți copiii din orfelinate și asta da, poate fi normalitate! Așa arată o lume bună, pe care nu știu dacă o voi prinde in viața mea, in acest drum cu un singur sens, căci nu trăim de doua ori nici bogății, nici săracii. O lume in pace, in bucurie, in care cei mai mici învață de la cei mai mari. Și când cei mai mici devin și ei mari, să îi îngrijească pe bătrânii ce le-au fost mentori, mama, tata si suport cu puf. Mulți ii țin in puf sa ii apere, sa ii bucure, sa ii ocrotească, sa ii îngrijească știind ca vorba buna, dragostea le adaugă ani.
Și, apropo de copii mulți, am scos copiii astăzi la piața, așa cum cred ca faceți si voi când mergeți la cumpărături: va luați copiii sa aleagă ce vor sa mănânce. Justinian, Zenovia, Maricel și Isaiah sunt toți pofticioși. Pana puneau in plasa sa cumpărăm, ei deja mușcau. Și, bineînțeles ca i-am lăsat sa guste din ce au dorit, pentru ca relația mea comercială cu acești tineri care dețin aprozarul din pădure, din Corbeanca este bazată pe încredere. Știu ca ei se ocupa de aprovizionare, ca ei merg direct la producători acasă sa ia marfa, ei aleg soiurile rezistente la boli și dăunători. Alina și Ion Badea sunt un exemplu de succes de afacere de familie, de investitori care sprijină și încurajează producătorii romani in fiecare sezon! Sănătatea se menține ușor. Dacă suntem atenți la ce mâncam sa fie proaspăt, sa fie cât natural, apoi vorba sa fie buna, gândurile bune, iubire și odihna! Îmi spunea un înțelept trecut de 96 de ani ca secretul sănătății lui sta in 888: adică 8 ore de somn. 8 ore de munca și 8 ore de iubire! Sa iubim tot ce ne înconjoară sa avem respect pentru oameni ființe pământ natura și atunci începem sa scriem o istorie mai buna. Nu vor mai fi astfel de scene desprinse din infern, în care cu întârziere, clasa politică reacționează. În întreaga tara se fac controale și ies la iveala tot mai multe orori despre mafia care tranzacționează viețile bunicilor, așa cum o făceau și stăpânii de sclavi, cu secole în urma. Ministrul corigent la reforme, Marius Budai și-a dat demisia. Una firească și de onoare, așa cum spune și premierul Marcel Ciolacu. Urmează sa cada și alte capete. Așa, și? Pleacă ai noștri, vin ai noștri… noi… Ei bine, noi ne vom confrunta cu aceleași probleme. Sistemul sufocat de incompetenți corupți va rămâne cu aceleași neajunsuri. Nu doar câteva demisii vor schimba în bine aceasta țară, ci resetarea totala a opticii clasei politice si a poporului, evident. Ecourile acestui scandal se vor stinge. Ne pregătim de alegeri iar subiectele de prima pagină ne vor copleși. DNA lucrează parca din trei în trei ani, fix când se fac jocurile electorale. În lumina reflectoarelor vor apărea noi și noi personaje, acuzate ba de una, ba de alta, doar pentru a fi scoase din cursă. Exact cum s-a întâmplat azi, la Constanța, acolo unde procurorii îl anchetează pe edilul Vergil Chițac. Dacă a greșit, instanța va decide. Cam târziu a apărut această anchetă, dacă ii întrebam pe constănțeni! E un exemplu ca nu e bine sa pui gând rău bisericilor sa le demolezi! Dacă nu interveneam public cred ca erau multe biserici demolate in orașul de la malul malul mării. Nu pot să nu remarc modul în care acționează unii din justiție și instituțiile de forță este cinic, nu-i așa? Și cu bunicii torturați cum rămâne? Rămâne cum am stabilit, adică tot așa! Ciolacu se leapădă de merele stricate din partid, ca de ciumă. De ce? Ne-a răspuns astăzi, în exclusivitate la Realitatea, sociologul Marius Pieleanu: acest scandal lovește ca un cuțit în inima votanților social-democrați. Dincolo de cutremurul provocat pe scena politică și de speculațiile că întreaga situație ajută AUR și USR, drama părinților orfani de copii rămâne ca o pată neagră pe obrazul acestui popor. Sistemul trebuie curățat din temelii, iar fiecare nenorocit care și-a bătut joc de seniori trebuie să plătească. Un caz înfiorător vine de la Târgu Mureș, acolo unde o pensiune transformată în azil, găzduia zeci de persoane cu handicap. Bătrânii erau atât de chinuiți, încât ajunseseră să scrie bilețele cu mesajul „ajutor” și pe care le aruncau pe stradă în speranța că cineva îi va salva. Aici, oamenii erau lăsați dezbrăcați pe balcon, umiliți, batjocoriți și ținuți în condiții inumane. Chiar și cei care locuiesc în apropierea centrului susțin că auzeau țipete și zgomote suspecte. Ba chiar au găsit scrisori de ajutor pe stradă. Însă nimeni nu a depus vreo reclamație. După verificări, autoritățile doar au propus ca centrul să fie închis. Culmea e că acum, centrul de tortură funcționează în baza unei licențe provizorii deoarece nu sunt locuri disponibile în județ pentru mutarea bătrânilor. Indiferența ucide, fibra societății e cuprinsă de rău pentru că oamenii buni închid ochii în fața nedreptăților. Autoritățile știau ce se întâmplă, dar au ignorat sesizările repetate care ajungeau pe masa lor. Rușinos, doamnelor și domnilor care vreți să puneți stăpânire pe hălci tot mai mari din putere, într-o țară aflată în colaps social, economic și moral! Vă pasă cumva de acei bătrâni umiliți la apus de viață? Vă dor lacrimile lor? Chinurile îndurate erau atât de mari încât unii săpau tuneluri ca să scape din infern și din ghearele torționarilor. Alții au încercat să se sinucidă, unii chiar au reușit. Pentru mulți, moartea a fost singura salvare. Aici s-a ajuns! Într-un singur cămin au murit 21 de oameni, în 14 luni. Cer public să fie verificat fiecare caz în parte, pentru ca acestor oameni să li se facă dreptate. Dacă ieri se căuta de hârtiuța care se dovedească faptul că nenorocirile din azile au ajuns și pe masa ministerului său, azi i-am prezentat noi documentul lui Rafila. Și îi cerem să facă un pas în spate nu doar pentru ce se întâmplă în cămine, ci și pentru dezastrul din spitale. Și pentru sutele de români care mor zilnic din cauză că planul național pentru prevenirea cancerului este nefuncțional. Dragi telespectatori, noi nu ne vom opri până ce nu se va face curățenie și dreptate. Vă mulțumim pentru mesaje, le așteptăm în continuare. Dacă nu vă răspundem, asta un înseamnă că nu le citim. Pur și simplu numărul lor este unul copleșitor. Traversăm o vară fierbinte din toate punctele de vedere. Iar criza de la buget se adâncește tot mai mult. Ca măsuri disperate se pregătesc taxe noi pentru români. Guvernul ar putea veni chiar săptămâna viitoare cu ordonanța de urgență pe noile biruri. Potrivit unor surse, crește TVA pentru mai multe bunuri și servicii, însă nu și pentru alimente sau hoteluri. Mai mult, aceleași surse susțin că de la 1 septembrie toți angajații vor plăti contribuția la sănătate. Măsura este dedicată muncitorilor din construcții și agricultură, care până acum erau exceptați de la acest impozit. Klaus Iohannis a venit însă cu un mesaj ferm: nicio taxă să nu crească pentru români. Cu toate acestea, coaliția are o listă de impozite care ar putea fi majorate chiar de la început de toamnă. Iată că nota de plată a incompetenței celor care ne conduc, tot de poporul sărac va fi decontată. Trăim în țara paradoxurilor: rata inflației continuă să scadă, însă prețurile alimentelor de bază se mențin la un nivel uriaș! Asta arată cele mai recente date transmise de Institutul Național de Statistică. Cel mai mult s-au scumpit lactatele, ouăle, fructele și legumele. Între timp, autoritățile promit că în mai puțin de o lună alimentele se ieftinesc pentru că intră în vigoare ordonanța privind plafonarea adaosului comercial. Românii însă și-au pierdut orice speranță și nu mai au încredere că după această ieftinire nu se vor majora prețurile pe alte sectoare. Și ce ne mai rămâne, dacă nu doar speranța în bunul Dumnezeu. Vreau să închei acest editorial cu un cuvânt al arhimandritului Ioanichie Bălan, care mi se pare foarte potrivit în contextul pe care îl trăim: „Bătrânii sunt părinții noștri trupești, care ne-au născut și ne-au crescut, cu credință, cu milă și cu mare jertfă. De aceea, rudele lor, mai ales fiii, frații și nepoții, sunt obligați creștinește și omenește să le dea cinstea, ascultarea și respectul cuvenit. Apoi să-i îngrijească, să le asigure cele necesare vieții, să-i ducă la preoți și la biserică și să le asculte sfatul și cuvântul, după porunca a patra din Decalog. Fericiți sunt tinerii, fii și nepoți, care poartă mare grijă de bătrânii lor, de cei bolnavi și văduvi și de cei părăsiți, care se află în spitale și azile de bătrâni! Iar cei ce persecută, ocărăsc și chiar lovesc pe părinții lor bătrâni și bolnavi, vor lua grea osândă de la Dumnezeu.”, am încheiat citatul. Ca în fiecare seară eu, Alexandra Păcuraru, vă invit cu demnitate să ne dăm mâna și să muncim cu credință tare pentru a face România suverană!
Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru