Echipa Pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Bucovina” al județului Suceava a intervenit, joi seară, pentru ridicarea unui elemente de muniție, în municipiul Suceava.
Muniția respectivă a fost găsită de către un cetățean, în momentul în care făcea curățenie într-o boxă de la subsolul unui bloc de locuințe, unde acesta locuia. Cetățeanul a anunțat organele de poliție, care au solicitat sprijinul pirotehniștilor din cadrul ISU Suceava.
După asanare, militarii au identificat o grenadă de mână ofensivă, model românesc, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Elementul de muniție a fost ridicat, transportat și depozitat provizoriu, până la distrugerea sa într-un poligon autoriza
Sursa: Realitatea de Suceava