Un consilier local din Câmpulung Moldovenesc este cercetat penal după ce a făcut publică o listă cu cadrele medicale infectate cu coronavirus din Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc.
Poliția Municipiului C-lung Moldovenesc s-a sesizat din oficiu despre faptul că pe un portal de știri din Suceava a apărut un articol referitor la faptul că pe Facebook a apărut o postare în care sunt menționate cadre medicale din cadrul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc care au fost testate, iar rezultatul testării pentru COVID 19 a fost pozitiv.
În urma primelor verificări efectuate a rezultat că la rubrica ”comentarii” ale unei postări pe rețeaua de socializare privind suspiciunea de contaminare a unor cadre medicale de la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, utilizatorul contului de Facebook a postat o listă în cadrul căreia a menționat numele și prenumele mai multor cadre medicale din cadrul acestei unități medicale iar în dreptul acestora este precizat și rezultatul pozitiv/negativ al testului.
Oamenii legii au stabilit că cel care a făcut publică lista este consilierul local Corneliu Beretean. Acesta a șters ulterior postarea.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice” , cercetările fiind continuate de către Serviciul Investigații Criminale Suceava sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.