În luna mai inspectorii Direcției de Sănătate Publică Județene Suceava au efectuat 750 de controale în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 14.000 lei.

La obiectivele din categoria aliment inspectorii sanitari au efectuat în luna mai 147 controale, respectiv: șase la producători şi ambalatori, un control la un distribuitor şi transportator, 92 la retaileri, 46 la unităţi din sectorul servicii alimentare, două la producători primari de produse alimentare care vând direct consumatorului final.

Pentru deficienţele constatate în unităţile alimentare controlate au fost aplicate două amenzi în valoare totală de 3.200 lei, pentru neasigurarea controlului şi înregistrării temperaturii de funcţionare a spaţiilor frigorifice.

La obiectivele din categoria nonaliment, inspectorii Direcției de Sănătate Publică Județene Suceava au efectuat un număr de 603 controale. Pentru neconformităţile constatate au fost aplicate șapte sancţiuni contravenţionale, respectiv patru amenzi în valoare totală de 10.600 lei (nerespectarea normelor igienico-sanitare în vigoare pentru zonele de locuit; comercializarea de produse cosmetice cu termen de valabilitate depăşit; furnizare de apă potabilă necorespunzătoare calitativ) şi două avertismente (neconformităţi în asigurarea unor spaţii corespunzătoare pentru depozitarea produselor alimentare în programul „Laptele şi Cornul” și nerespectarea normelor igienico-sanitare în vigoare pentru zonele de locuit) şi o retragere de la comercializare de produse cosmetice cu termen de valabilitate depăşit.

„Dintre obiectivele din categoria nonaliment verificate enumerăm: patru unități de cazare hotelieră, șapte pensiuni turistice, o spălătorie auto, trei unităţi de mică industrie, 17 unităţi de desfacere produse cosmetice, trei cabinete de înfrumuseţare, 217 utilizatori profesionali de produse biocide, 11 unităţi de învăţământ, 43 cabinete de medicină de familie, 31 cabinete medicale ambulatorii de specialitate, 85 cabinete stomatologice, două laboratoare de analize medicale, un laborator de radiologie și imagistică medicală, un laborator de tehnică dentară, două spitale, trei obiective din categoria alimentare cu apă. 166 controale au vizat activitatea de colectare, depozitare şi de neutralizare a deşeurilor periculoase medicale”, a precizat Dinu Sădean, șeful Serviciului Control în Sănătate din cadrul DSP Suceava.

Articolul precedentȚigări ascunse în cutii de prăjituri, descoperite în P.T.F. Siret FOTO
Articolul următorUn copil de cinci ani la spital, după ce a căzut din podul casei