În Spitalul Județean Suceava se află internați în momentul de față un număr de 368 pacienți, dintre care 120 cu COVID 19. Zece pacienți sunt internați la Secția ATI, a informat Prefectura Suceava.

Potrivit aceleiași surse, în Spitalul Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 29 de pacienți COVID 19 și 26 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Joi dimineață, conform datelor centralizate la nivel județean de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, se aflau în autoizolare la domiciliu 5398 de persoane și în carantină instituționalizată alte șase.

Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu virusul COVID 19. Totodată, 17935 de persoane au ieșit din autoizolare și alte 3102 au ieșit din carantină instituționalizată.

Până la acest moment, în județul nostru au fost efectuate 21594 de teste.

Conform situației întocmite de către DSP Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 2670 de persoane declarate vindecate.

În ultimele 24 de ore au fost internate în Spitalul Județean șase persoane diagnosticate cu COVID 19 și externate 37 de persoane, nefiind înregistrat nici un caz în rândul personalului medical.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentTânăr din Botoșani prins fără permis, după ce a fost oprit pentru depășirea vitezei legale
Articolul următor4,5 milioane de măști de protecție necesare pentru 90.000 de persoane defavorizate din județul Suceava