Patru persoane au fost rănite, după ce un tânăr a afectuat o depășire neregulamentară.

Accidentul a avut loc vineri, in jurul orei 22.00, pe raza orașului Vicovu de Sus. Un tânăr de 23 de ani, din Vicovu de Sus, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Cernăuţi,  ajuns în apropierea intersecţiei cu strada Calea Bucovinei, s-a angajat în efectuarea manevrei de depăşire a două autoturisme care circulau în faţa sa, încălcând marcajul longitudinal continuu de separare a sensurilor de mers, ocazie cu care a acroşat autoturismul condus de un tânăr de 25 de ani, din aceeași localitate, care efectua regulamentar manevra de viraj la stânga.

În urma impactului, conducătorul auto de 23 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers, fiind proiectat în gardul unui imobil din zonă. Din accident, a rezultat rănirea a patru pasageri din autoturismul condus de tânărul de 23 de ani, respectiv doi minori de doi și 16 ani, o femeie de 19 ani, toți localnici și un alt tânăr de 23 de ani din județul Botoșani.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Șoferul vinovat de producerea accidentului s-a ales cu dosar penal.

Articolul precedentVIDEO Primarul Sucevei, Ion Lungu, a votat, sâmbătă dimineață, la referendumul pentru modificarea Constituției
Articolul următorJudețul Suceava, pe locul nouă în țară în topul prezenței la referendum, la ora 16.00