Urmărire în trafic, după un șofer care a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor. Incidentul a avut loc în noaptea de marți spre miercuri în municipiul Suceava. Un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava, în timp ce acționa pe strada Academician Vasile Grecu, a efectuat semnal de oprire unui autovehicul care circula cu viteza de 77km/h, însă conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia, până pe strada Corneliu Coposu,  unde a fost blocat în trafic. La volanul autoturimului se afla un localnic de 34 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.65 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Articolul precedentTaxă de parcare de cinci lei pentru prima oră, la Spitalul Județean Suceava
Articolul următorUn bâtrân din comuna Zvoriștea s-a sinucis, răpus de singurătate