La data de 04.02.2023, orele 11 :40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, Biroul de Ordine Publică, au observat un autoturism care se deplasa pe strada Horea, către strada 1 Mai din mun. Rădăuți.

           Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire folosind semnalele luminoase și acustice, moment în care, conducătorul autoturismului nu s-a conformat, continuându-și deplasarea în trombă pe str. Horea, str. Vasile Conta apoi str. 1 Mai, unde a acroșat un autoturism, după care și-a continuat deplasarea, fiind blocat cu autospeciala de poliție pe strada 1 Mai din mun. Rădăuți.

            Conducătorul auto a fost legitimat în persoana unui bărbat din mun. Rădăuți, jud. Suceava. Conducătorul auto a prezentat documentul de identitate, permisul de conducere și autorizația de circulație provizorie a autoturismului.

          În urma verificărilor efectuate asupra documentelor, s-a constatat faptul că autoturismul cu numărul de înmatriculare provizoriu are autorizația de circulație provizorie expirată, iar polița de asigurare obligatorie RCA este expirată. Ulterior, șoferul a fost testat cu aparatul etilometru, iar testul a indicat o valoare de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care persoana în cauză a fost testată cu aparatul DRUGTEST marca Drager, iar testul a indicat rezultat negativ.

           Șoferului i-a fost reținut permisul de conducere și a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea indicațiilor polițișstului rutier, dar și pentru lipsă RCA. De asemenea, au fost ridicate plăcuțele cu numerele de înmatriculare ale vehiculului, acesta fiind indisponibilizat.

           În cauză urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat”, faptă prev. și ped. de art. 334 alin. (1) din Codul penal, cauză ce va fi soluționată procedural de către lucrătorii Poliției mun. Rădăuți.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentPeste 500 de șoferi testați cu aparatele etilotest și drugtest în cadrul acțiunilor pentru prevenirea accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool și substanțe interzise
Articolul următorBărbaţi din Galaţi şi Suceava, condamnaţi la închisoare, depistaţi şi încarceraţi la Satu Mare