Maşini ale Poliţiei de Frontieră Suceava au fost şicanate în trafic în timp ce urmăreau autoturisme cu care se transportau ţigări de contrabandă cu numere false de înmatriculare.
Purtătorul de cuvânt al STPF Suceava, Alina Petrariu, a declarat, vineri, că în urma desfăşurării unor acţiuni în zona de competenţă, în care au fost urmărite în trafic două autoturisme încărcate cu ţigări, poliţiştii de frontieră suceveni cercetează doi cetăţeni români pentru implicarea în activităţi de contrabandă şi au confiscat 14.700 pachete cu ţigări.
Astfel, joi, în jurul orei 6:00, pe raza localităţii Straja, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea semnalelor regulamentare pentru oprirea la control a unui autoturism Volkswagen Bora, înmatriculat în România.
Şoferul nu a oprit, ba mai mult a demarat în trombă fapt pentru care s-a pornit în urmărirea acestuia.
Pe timpul urmăririi, un alt autoturism din trafic a încercat să intre în faţa autospecialei Poliţiei de Frontieră, pentru a facilita deplasarea autoturismului urmărit.
După aproximativ 10 – 15 km, pe raza localităţii Gura Putnei, autoturismul Volkswagen Bora a fost descoperit în garajul unui imobil; proprietarul a spus că „nu ştie cum a ajuns acolo”.
Cu acordul proprietarului în vârstă de 44 de ani, poliţiştii de frontieră au intrat în curtea imobilului, iar în maşina respectivă au descoperit mai multe colete cu ţigări. În urma inventarierii au rezultat 9.840 de pachete cu ţigări, de provenienţă duty-free, în valoare de 115.000 lei.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul, în valoare de 7.400 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei.
Pe timpul cercetărilor, s-a mai stabilit că autoturismul în cauză avea număr fals de înmatriculare.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări faţă de proprietarul imobilului în care a fost descoperită maşina cu ţigări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă în formă agravantă, precum şi pentru violare de domiciliu, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare. Cercetările sunt continuate sub directa supraveghere a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, pentru depistarea tuturor persoanelor implicate şi documentarea întregii activităţi infracţionale.
Câteva ore mai târziu, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina au efectuat semnalele regulamentare de oprire în trafic, pe raza localităţii Brodina, a unui autoturism marca Audi, având aplicate numere de înmatriculare de România.
Conducătorul autovehiculului nu a oprit la semnalele poliţiştilor şi s-a procedat la urmărirea acestuia, însă au fost blocaţi de un alt autoturism BMW, cu numere de Anglia, fapt care a permis distanţarea vehiculului marca Audi.
Ulterior, maşina urmărită a fost descoperită abandonată într-o parcare de pe marginea drumului judeţean, iar în interiorul acesteia au fost descoperite mai multe colete cu ţigări.
Autoturismul şi coletele cu ţigări au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, au rezultat 4.930 de pachete de ţigări, de provenienţă duty-free, în valoare de 57.681 lei, ţigări care au fost ridicate în vederea confiscării.
Autoturismul marca Audi, care s-a stabilit ulterior că are număr fals de înmatriculare, în valoare de 10.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul sectorului.
Ulterior, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că şoferul autoturismului care a blocat autospeciala PFR, un cetăţean român, în vârstă de 33 de ani, este implicat în activitatea infracţională.
În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă, punerea în circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare şi complicitate la contrabandă.
Sursa: Realitatea de Suceava