În cadrul acțiunii au fost verificate aproximativ 40 de persoane și au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale.

Duminică, jandarmii suceveni au desfăşurat, în comun cu Asociaţia Club Sportiv Bucovina Fishing, o acţiune de prevenire şi combatere a braconajului piscicol în zona Acumulării Rogojeşti, din apropierea orașului Siret, precum și pe râurile Suceava și Siret.

În cadrul acţiunii au fost verificate 38 de persoane sub aspectul deținerii permiselor de pescuit, fiind aplicate trei sancțiuni contravenționale și totodată au fost confiscate 80 de unelte de pescuit.

„Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava va acţiona şi în perioada următoare pentru protejarea fondului piscicol şi respectarea cadrului legal care reglementează pescuitul”, au precizat reprezentanții IJJ Suceava.

Articolul precedentUn nou protest pe 24 ianuarie, de Mica Unire, la primul metru de autostradă din Moldova
Articolul următorRăsturnare de situaţie în cazul accidentului mortal de la intrare din Cluj în care o tânără a murit