În urma impactului, conducătorul auto și o femeie de 28 de ani, din comuna Sucevița, pasageră în autoturism au fost răniți.

Accidentul a avut loc pe DJ 178 din comuna Volovăț, duminică noapte.

În timp ce conducea autoturismul, un tânăr de 20 de ani din comuna Sucevița, nu a adaptat viteza pe un carosabil umed, ocazie cu care, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a lovit frontal un parapet de protecție de pe marginea drumului.

În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului auto și a unei femei de 28 de ani din comuna Sucevița, pasageră în autoturism.

Victimele  au  fost transportate cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentPrognoza meteo pentru următoarele două săptămâni
Articolul următorProiectul Via Transilvanica ajunge la Chicago, în Statele Unite ale Americii