Tânărul de 23 de ani a fost găsit mort de către iubita sa. Acesta a băut aproape un litru de antigel. 

Sâmbătă, Secţia de Poliţie Burdujeni a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 de către o tânără cu privire la faptul că la aceeaşi dată, în jurul orei 12.00, în locuinţa sa din municipiul Suceava, l-a găsit decedat pe iubitul său.

Polițiștii au stabilit că tânărul locuia cu chirie în apartametul respectiv împreună cu prietena sa, din luna iunie.

Vineri seară, tânăra a plecat de acasă, urmând să revină a doua zi dimineaţă. Iubitul acesteia a rămas singur în apartament. Sâmbătă, când a ajuns la apartament, tânărul și-a găsit iubitul mort pe pat și a sunat la 112. La scurt timp la faţa locului a ajuns un echipaj din cadrul SAJ Suceava, care a constatat decesul tânărului.

La fața locului au ajuns și polițiștii. În urma efectuării cercetării locului faptei, a fost găsită o sticlă de un litru de antigel, iar în recipient erau aproximativ 200 ml de lichid.

Pe trupul tânărului nu au fost descoperite urme vizibile de violenţă, ceea ce exclude varianta unei infracţiuni. De asemenea, în apartament nu au fost identificate urme de răvăşire sau lipsa unor bunuri sau obiecte.

Articolul precedentPeste 70 de sancțiuni, aplicate de polițiști în timpul unei razii desfășurată în zona Vicovu de Sus
Articolul următorSpitalul Județean Suceava, prezentat ca exemplu de bune practici la Congresul Mondial de Psihiatrie Socială