Un tânăr în vârstă de 20 de ani din Cajvana a fost prins de polițiști fără permis la volan.

Sâmbătă seară, în jurul orei 19.30, o patrulă din cadrul Poliției orașului Cajvana a oprit pentru control pe DC 43 din localitate, autoturismul marca Land Rover, condus de un localnic de 20 de ani.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar autoturismul aparține tatălui său.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere”.

Articolul precedentMinisterul Sănătății din România anunță că românii care vin din Italia vor sta în carantină timp de 14 zile
Articolul următorUrmărire în trafic, după un șofer care nu a vrut să oprească la semnalele polițiștilor