Un șofer de 19 ani, din județul Suceava, s-a lăudat printr-o filmare postată pe TikTok că are curajul să accelereze până la 202 km/ oră imediat ce trece de un echipaj de poliție. Ghinionul lui a fost acela că polițiștii se uită și ei pe rețelele sociale și s-au autosesizat, după care l-au identificat pe șofer și l-au sancționat pe măsura faptei sale.

Pe 10 martie, polițiștii au văzut o filmare pe TikTok în care un șofer al unui autoturism Audi cu numere roșii trece pe lângă un echipaj de poliție, apoi accelerează până la 202 km/ oră. Agenții au verificat incidentul și au stabilit că se petrecuse cu o zi înainte, pe șoseaua de centură a orașului Rădăuți.
 
În scurt timp a fost identificat și șoferul, un tânăr de 19 ani, din comuna Marginea, care a recunoscut că a circulat cu acea viteză. Mai mult, s-a stabilit că în acel moment avea în mașină doi prieteni minori.
 
„S-a stabilit că, în ziua precedentă, respectiv în data de 09.03.2023, în jurul orei 14:30, tânărul a preluat 2 minori ca pasageri și ulterior a condus autoturismul cu o viteză de 202 km/h, unul dintre minorii pasageri filmând cu telefonul mobil habitaclul mașinii și planșeta vitezometrului, ulterior postând imaginile pe o rețea de socializare. Polițiștii au dispus sancționarea tânărului cu amendă în valoare de 2900 lei și suspendarea permisului de conducere pentru 4 luni”, a declarat pentru sursa citată comisarul-șef Ionuț Epureanu.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentSănătatea la control. Doctor Mihai Dobra: Stresul, dușmanul tăcut al sănătății
Articolul următorBărbat mort după un praznic, în Suceava. Băuse alcool la pomenire, apoi s-a dus la un bar