Un bărbat de 42 de ani, din municipiul Rădăuți, a fost rănit după ce a ajuns cu mașina în șanț. Acesta era beat criță.

Sâmbătă seară, în jurul orei 20.00, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DN 2, în apropierea comunei Bunești, bărbatul de 42 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în șanțul de pe marginea drumului.

Din accident, a rezultat rănirea conducătorului auto care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Articolul precedentUrmărire după mașina condusă de un tânăr de 17 ani, la Bosanci
Articolul următorUn tânăr de 18 ani a furat două sticle de whiskey dintr-un hipermarket din Suceava