Un adolescent în vârstă de 15 ani, dispărut dintr-un centru de plasament și dat în urmărire internațională, a produs un accident rutier după ce s-a urcat la volanul unei mașini furate din Bistrița Năsăud.
Astfel, Poliţia oraşului Gura Humorului a fost sesizată despre producerea unui eveniment rutier, în care a fost implicat un minor.
Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit faptul că, marți dimineață, în jurul orei 07.40, în timp ce conducea autoturismul pe B-dul Bucovina din oraşul Gura Humorului, un minor de 15 ani din municipiul Fălticeni nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea benzii de circulație, ocazie cu care, a acroşat autobuzul condus regulamentar de un bărbat de 30 de ani din comuna Mănăstirea Humorului.
După impact, minorul nu a oprit la faţa locului și a continuat deplasarea până la un centru de dezmembrări auto, cu scopul de a preda autoturismul, acesta fiind locul unde a fost identificat de poliţişti.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date a reieşit faptul că autoturismul figurează ca fiind furat, în noaptea de luni spre marți, din localitatea Unirea, județul Bistriţa Năsăud.
De asemenea, oamenii legii au stabilit că minorul figurează a fi dispărut din data de 11 februarie de la Centrul de Plasament „Mihail şi Gavriil” Solca, fiind dat în urmărire internaţională.
A fost anunţat Centrul de Plasament „Mihail şi Gavriil” Solca pentru preluarea minorului.
Cercetările sunt continuate de Compartimentul Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, întocmindu-se dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere”.
Potrivit polițiștilor bistrițeni, minorul a furat mașina din parcarea unui bloc din municipiul Bistrița, unde se afla parcat, neasigurat și cu cheia în contact. Plimbarea adolescentului în autoturismul, în valoare de 13.000 de euro, a durat până în orașul Gura Humorului, unde a produs un accident rutier.