Un copil de un an a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a strangulat cu un cordon

copil transportat la Spitalul Județean Suceava
Un băiețel în vârstă de un an și două luni, din comuna Bilca, a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a strangulat cu un cordon.
Incidentul s-a petrecut în timp ce copilul se afla acasă împreună cu mama sa, luni după-amiază. Femeia l-a adormit pe băiețel, după care l-a pus într-un coș special pentru copii. Ea a ieșit din casă pentru cinci minute, iar când s-a întors a observat că minorul avea în jurul gâtului cordonul cu care era fixat în coșuleț. Speriată, aceasta a îndepărtat imediat cordonul de la gâtul băiețelului și a sunat la 112. La fața locului a ajuns un echipaj al ambulanței, care l-a găsit pe copil în stop cardio respirator. În urma manevrelor efectuate de echipajul medical, minorul și-a recăpătat funcțiile vitale și a fost transportat la Spitalul Județean Suceava. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, băiețelul a decedat în cursul zilei de marți. În acest caz au fost sesizați polițiștii dar și reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Citește și:
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
- 17:50 - Trump amenință că SUA ar putea abandona deblocarea Strâmtorii Ormuz, după refuzul aliaților NATO
- 17:09 - Scene șocante în Brăila: femeie înjunghiată de soț după ce i-a spus că vrea să divorțeze
- 16:34 - Fost jucător la Farul și Steaua, mort în tragedia din Portul Midia. Mesaje de condoleanțe de la cele două cluburi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











