Depistat la volanul unui autoturism deși avea permisul reținut, un bărbat a abandonat mașina și a intrat în râul Sadova.  

Miercuri noapte, o patrulă din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta, în timp ce desfășura activități de control a traficului rutier pe DC 88 din comuna Sadova, a efectuat semnal de oprire unui autoturism marca Audi, care se deplasa spre zona Holohoșca. La vederea echipajului de poliție, conducătorul auto nu s-a conformat, schimbând direcția de deplasare spre curtea unei cabane din zonă.

Conducătorul auto a ieșit din autoturism și s-a îndreptat spre râul Sadova, unde a încercat să se ascundă, iar în urma somațiilor acesta a ieșit din apă.

Cel în cauză a fost identificat în persoana unui localnic de 47 de ani. Bărbatul are permisul de conducere reținut pentru abateri la regimul rutier.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Articolul precedentDSP Suceava va marca Ziua Mondială de Luptă Împotriva Maladiei Alzheimer
Articolul următorDosar penal pentru angajatul unui restaurant din Suceava. Tânărul făcea livrări cu mașina, deși avea permisul reținut