Crima s-a petrecut pe terasa unui bar din municipiul Fălticeni, vineri după amiază. Un bărbat de 74 de ani, din municipiul Fălticeni, și-a pierdut viața după ce a fost lovit cu cuțitul chiar de vecinul său, un bărbat de 60 de ani.

 

Înainte de crimă, cei doi bărbați au stat pe terasa barului respectiv timp de mai multe ore unde au consumat băutrui alcoolice. La un moment dat aceștia au avut o dispută verbală, iar cearta a degenerat.Bărbatul de 60 de ani a scos un cuțit, lovindu-l pe prietenul de pahar. Victima s-a prăbușit pe terasa localului.

 

La fața locului a fost chemată o ambulanță, iar rănitul a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni. Cadrele medicale au încercat să-i salveze viața bărbatului, însă fără succes, acesta decedând la scurt timp.

 

Agresorul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de omor.

Articolul precedentȚigări în valoare de peste 80.000 lei, confiscate la frontiera de nord FOTO
Articolul următorExercițiu ISU Suceava. Accident cu victime multiple urmat de răsturnarea unei cisterne cu metanol VIDEO