foto arhivă

Un bărbat de 31 de ani, din județul Botoșani, a înjunghiat o persoană în apropierea unui magazin, după care s-a autodenunțat la poliție. Acesta a fost găsit de oamenii legii ascuns în podul casei părintești.

Agresiunea a avut loc în localitatea Pătrăuți, duminică după-amiază. Victima, un bărbat de 40 de ani, din localitatea Pătrăuți, a fost găsită de o localnică pe un drum comunal, prezentând urme de agresiune. Femeia a sunat la 112 și a cerut ajutor.

Agenții de poliție au identificat victima, care primea îngrijiri de la echipajul medical sosit la fața locului.

La scurt timp, polițiștii au fost anunțați, tot prin 112, de către un bărbat că „a bătut o persoană și vrea să se predea”, menționând locul unde se află.

Agresorul a fost găsit de polițiști în gospodăria familiei sale. Acesta stătea ascuns în podul locuinței, fiind  nevoie de intervenția luptătorilor S.A.S. Suceava, care au acordat sprijin pentru extragerea agresorului și conducerea lui la sediul secției de poliție.

Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că victima a fost lovită cu un cuțit, în apropierea unui magazin din localitate.

Aceasta a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, stabilindu-i-se diagnosticul preliminar:”plagă superficială prin înjunghiere coapsă stânga și antebraț stâng”.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal privind săvârșirii infracțiunii de „lovirea sau alte violenţe”.

Articolul precedentAccident cu șapte victime la Stroiești. Un șofer nu a adaptat viteza la carosabilul umed FOTO
Articolul următorUn șofer beat a intrat cu mașina în șanț și a părăsit locul accidentului