Accidentul a avut loc vineri, în jurul prânzului, pe DN 17, în localitatea Mijlocenii Bârgăului din județul Bistrița-Năsăud. Un TIR a luat foc după impactul cu un autoturism.

Potrivit realitateadebistrita.net, șoferul unui autotren care circula pe DN17, pe direcția Bistrița-Vatra Dornei, cel mai probabil din cauza exploziei unui pneu, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism care era parcat pe marginea drumului. Ulterior, cabina TIR-ului a luat foc.

La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri cu autospeciale de stingere și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului, șoferul, un bărbat de 68 de ani, din Poiana Stampei, a fost rănit ușor. Bărbatul a refuzat transportul la spital. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Incendiu TIR

Cabina unui autotren a luat foc după ce acesta a fost implicat într-un accident rutier produs pe DN 17, în județul Bistrița-Năsăud. Cabina TIR-ului a fost distrusă în proporție de 90 la sută. Din fericire, șoferul a scăpat teafăr.

Publicată de Realitatea De Bistrita pe Vineri, 13 septembrie 2019

TIR-ul nu era încărcat, iar în urma incendiului a ars cabina acestuia în proporție de peste 90 %.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut accidentul.

Articolul precedent22 septembrie, „Ziua fără mașini”
Articolul următor5.000 de crizanteme vor fi plantate în această toamnă, în municipiul Suceava FOTO