Cei trei indivizi sunt din municipiul Suceava. Aceștia erau sub influența băuturilor alcoolice.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică. În jurul orei 02.00, o patrula de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Suceava, în timp ce se afla în zona centrală, a observat în intersecţia străzilor Mihai Viteazul şi Ciprian Porumbescu, vis-a-vis de parcul Simion Florea Marian, la trecerea de pietoni un coş de gunoi smuls din suportul acestuia, căzut pe mijlocul trecerii.

În zonă au fost identificați trei tineri( doi de 18 ani și al treilea de 19 ani) sub influenţa băuturilor alcoolice. Fiind întrebaţi de coşul de gunoi distrus, tinerii au recunoscut că l-au lovit cu piciorul, acesta fiind smuls din suportul de pe stâlpul de iluminat public, după care l-au aruncat pe mijlocul trecerii de pietoni.

Cei trei tineri sunt cercetați de polițiști sub aspectul infracțiunii de „distrugere”.

Înainte de Paște, trei adolescenți au fost surprinși de camerele de supraveghere montate în oraș de Primaria Suceava în timp ce vandalizează mai multe coșuri de gunoi, distrug numărul de înmatriculare al unui autoturism expus pentru prezentare și trag de bancomatul din zona magazinului Bucovina.

„Cei trei au fost identificați de poliție și avem siguranța că actul lor de vandalism va fi pedepsit. Fac publice aceste imagini pentru a vedea și altii că sistemul de supraveghere își dovedește utilitatea și că actele de „bravură” sunt pedepsite într-un final! Haideți să ne iubim orașul și simțul civic să primeze! Cele 146 camere ale poliției locale sunt vizionate live 24 h de către colegii de la Serviciul de Supraveghere Video”, a precizat viceprimarul Lucian Harșovschi pe pagina sa de facebook.

Articolul precedentCod galben de vânt pentru zona joasă a județului Suceava
Articolul următorVIDEO Un tânăr a murit după ce s-a răsturnat cu mașina într-o râpă, în Ițcani