Cei trei bărbați sunt cercetați aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Aceștia aveau în bagaje peste 1500 pachete de țigări de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 18.000 lei.

Vineri, la nivelul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Suceava s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 08.40, oamenii legii au depistat în autogara din municipiul Rădăuţi, trei cetăţeni români, de sex masculin, domiciliaţi pe raza judetului Botoşani,  care urmau să se îmbarce într-un autocar cu destinaţia Londra şi care aveau în bagaje ţigări de provenienţă ucraineană.

Cei trei bărbaţi au fost conduşi la sediul S.T.P.F. Suceava, unde, în urma controlului amănunţit asupra bagajelor, a rezultat cantitatea de 1.529 pachete de țigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.

Întreaga cantitate de țigări în valoare de peste 17.889 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar cele trei persoane sunt cercetate de poliţiştii de frontieră sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să fie luate măsurile legale ce se impun.

Articolul precedentSe întrerupe furnizarea apei în mai multe zone din Suceava și Sf. Ilie
Articolul următorCampania „O floare, o rază de soare” FOTO