Operațiune de salvare a trei persoane, pe raza localității Lisaura.

Acestea se aflau în zona unei punți pietonale a râului Suceava, când a avut loc o rupere de mal, iar cele trei persoane au căzut în râpa formată, la o diferență de nivel de aproximativ 5 metri.  

Pompierii militari au intervenit imediat cu o autospecială de descarcerare, o autospecială cu echipaj de pompieri alpiniști și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unei ambulanțe SAJ.  

Salvatorii, cu accesoriile din  dotare, au coborât la victime și le-au monitorizat din punct de vedere medical. Ulterior, cei trei bărbați au fost extrași din râpă in siguranță, fiind conștienți și cooperanți.  

Doar unul dintre ei, care avea la o primă examinare un traumatism cranio-cerebral (TCC), a necesitat transport la spital, ceilalți doi neavând probleme medicale deosebite.  

În acest moment, echipajul SAJ se îndreaptă cu victima spre Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentCâte paturi ATI COVID sunt ocupate în toată țara?
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 9 octombrie 2021