Un bărbat de 52 de ani din comuna Preutești a murit în timp ce se afla la o petrecere de botez.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, acesta a participat împreună cu soția sa la o cumătrie, organizată la căminul cultural din satul Basarabi, comuna Preutești.
La un moment dat, bărbatul a ieșit afară pentru că se simțea rău. După aproximativ zece minute, soția acestuia a ieșit să-l caute pe ulița din fața căminului cultural. Aceasta l-a găsit pe bărbat căzut la pământ, inconștient, la o distanță de aproximativ zece metri de strada principală.
Imediat martorii au sunat la 112 și la fața locului a ajuns un echipaj de la ambulanță. Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare, echipajul medical a constatat decesul bărbatului.
La fața locului au ajuns și polițiștii care au stabilit că victima nu prezenta urme de violență pe corp. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.