Tragedie la Putna. Un tânăr a murit iar un altul a fost grav rănit în urma unui accident rutier FOTO

Tragedie la Putna. Un tânăr a murit iar un altul a fost grav rănit în urma unui accident rutier FOTO
Accident rutier grav pe raza localității Putna, miercuri dimineață. Un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața iar altul de 24 de ani a fost grav rănit, după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent în gardul unui imobil.

În urma impactului foarte puternic doi tineri au fost grav răniți, unul a fost găsit în stare de semiconștiență, iar celălalt inconștient.
La fața locului a intervenit modulul SMURD de la Garda de Intervenție Vicovu de Sus, cu autospeciala pentru descarcerare și ambulanța SMURD, cu sprijinul a doua echipaje SAJ Rădăuți.
Din nefericire, după efectuarea manevrelor de resuscitare, victima inconștientă( un tânăr în vârstă de aproximativ 25 de ani) nu a mai putut fi salvată și a fost declarat decesul.
Tânărul de 24 de ani a fost transportat cu multiple traumatisme la spital.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul.
Citește și:
- 11:43 - Sorin Grindeanu, mesaj de susținere după victoria lui Peter Magyar: „România și Ungaria sunt parteneri solizi pentru NATO și UE”
- 11:23 - Gigi Becali a rămas fără permis în noaptea de Paște
- 10:54 - Prognoza meteo pentru următoarele zile. Cum va fi vreme după Paști
- 10:51 - Premierul Ilie Bolojan, mesaj după alegerile din Ungaria: Felicitări și apel la consolidare a parteneriatului strategic
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News