Trei tineri, printre care și un minor de 16 ani, au fost reținuți pentru 24 de ore după ce au furat patru autoturisme. Furturile au avut loc pe raza orașului Siret și comunei Grămești. 

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Siret au identificat, în cursul zilei de luni, abandonat pe un drum de câmp, în zona denumită „Pârâul Rusului” de pe raza comunei Frătăuții Noi, în vecinătatea comunei Mușenița, un autoturism fără plăcuțe cu numărul de înmatriculare.

Oamenii legii au stabilit că mașina respectivă aparține unui bărbat de 69 de ani din orașul Siret și fusese furată în noaptea de 21 spre 22 iulie de către autori necunoscuți de pe raza orașului Siret, fără însă ca proprietarul să aibă cunoștință de comiterea furtului, acesta fiind anunțat de polițiști.

În cauză, polițiștii au procedat la efectuarea unei pânde în zona locului unde se afla autoturismul,  ocazie cu care, în jurul orei 10.55, la fața locului s-a prezentat o platformă de transport auto și două persoane de sex masculin care intenționau să încarce autoturismului pe platformă.

Cei doi au fost identificați de polițiști ca fiind un bărbat de 38 de ani din municipiul Rădăuți și un minor de 16 ani din comuna Mușenița, care a recunoscut faptul că, în noaptea de 21 spre 22 iulie, a sustras autoturismul de pe raza orașului Siret, împreună cu fratele său, un tânăr de 22 de ani din comuna Bilca.

În urma investigațiilor și a cercetărilor desfășurate, polițiștii au reușit probarea activității infracționale a celor doi frați și a unui tânăr de 21 de ani din comuna Burla, respectiv, furtul în perioada 08 – 17 iulie a patru autoturisme, trei de pe raza orașului Siret și unul din comuna Grămești.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Cei trei suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore și încarcerați în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca, marți, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți cu propunere de arestare preventivă.

Articolul precedentViolată și tâlhărită de un recidivist. Individul și-a amenințat victima cu moartea
Articolul următorIncendiu la o cizmărie din municipiul Suceava. Un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale VIDEO